Ziua porților deschise – 11 iunie 2019

În data de 11 iunie 2019 va fi organizat la sediul Direcției Silvice Bihor din str. Mihai Eminescu nr. 15, Oradea dar și la sediile ocoalelor silvice evenimentul „Ziua porților deschise”, demarat la Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA.
Activități desfășurate cu această ocazie au caracter de informare cu privire la activitatea desfășurată în interiorul RNP – ROMSILVA, felul cum este plantată și gospodărită o pădure, speciile de arbori existente în păduri și recunoașterea acestora, modul cum se exploatează și regenerează pădurile. De asemenea, vor fi oferite informații despre fauna și flora spontană din pădurile României dar și despre meseria de pădurar.
Durata evenimentului va fi de circa 2-4 ore (între orele 9 – 13), timp în care se vor organiza activități precum prezentarea echipei, discuții libere cu specialiștii, activități interactive în aer liber sau orice altă activitate de interacțiune cu vizitatorii.
Doritorii interesați sunt rugați să anunțe intenția de participare până cel târziu în data de 10 iunie la tel. 0259/413001.

Bilanțul acțiunilor

Cu ocazia evenimentului Ziua Porților Deschise din data de 11.06.2019 au fost invitați printr-un comunicat de presă, toți doritorii să ne treacă pragurile fie la centrala direcției silvice, fie la sediile de ocoale.
Implicarea personalului din cadrul D.S. Bihor a avut rezultate excepționale, rezultând astfel o zi – lecție deschisă despre pădure, aproape la fiecare ocol silvic.
Un grup de 30 copii de la Liceul ”Al. Roman” Aleșd a participat în această zi la sediul Ocolului Silvic Aleșd la lecție educativă despre modul de gospodărire a pădurilor, rolul personalului silvic în administrarea pădurilor, informații despre speciile din fauna și flora spontană a României, despre importanța interacțiunii omului cu natura, despre importanța depozitării deșeurilor etc.
La O.S. Beiuș, ing Dan Dorel a ținut o prezentare: ”Rolul pădurii în societate și în viața comunității locale” la care au asistat 3 cadre didactice si 22 de elevi de la Școala Generală Budureasa. De asemenea, a avut loc o întâlnire cu conducerea primăriei Budureasa discutându-se despre colaborarea și transparența Regiei Naționale a Pădurilor ca administrator de păduri.
60 copii din clasele III, IV și V de la Liceul Horvath Janos Marghita și 15 elevi clasa XI și XII de la Liceul Tehnic Horea au participat la prezentarea activității colegilor de la Ocolul Silvic Marghita și la prezentarea modului în care se produc puieții forestieri în pepiniera silvică Baranca din cadrul ocolului.
19 elevi de la Liceul Tehnologic Dobrești însoțiți de 2 cadre didactice au participat la expunerea colegilor de la Ocolul Silvic Dobrești privind importanța, rolul și destinația pepinierelor silvice, recunoașterea speciilor de interes forestier și conducerea culturilor în pepinierele silvice și a arboretelor tinere. Acțiunea s-a desfășurat la birou dar și în teren, într-una din pepiniere și în plantațiile înființate în ultimii doi ani, din apropierea Barajului de la Luncasprie.
La OS Tinca 11 elevi de la liceul Teoretic ”Nicolae Jiga” Tinca însoțiți de prof. coordonator dna Madear Viorica, au asistat la o scurt prezentare la sediul ocolului și au efectuat întreținerea puieților plantați în toamna anului 2018 în apropierea ocolului.